Consulting

Stimulente fiscale propuse de Comisia Europeană pentru capitaluri proprii pentru a ajuta întreprinderile

În data de 11 mai 2022, Comisia Europeană a propus o indemnizație pentru reducerea tendinței de favorizare a îndatorării (DEBRA), pentru a ajuta întreprinderile să acceseze finanțarea de care au nevoie și să devină mai reziliente.

Măsura vizează sprijinirea întreprinderilor prin introducerea unei indemnizații care va acorda capitalurilor proprii același tratament fiscal ca și îndatorării. Propunerea prevede că majorările capitalului propriu al unui contribuabil de la un an fiscal la altul vor fi deductibile din baza sa de impozitare, la fel ca în cazul îndatorării.

Actualele normele fiscale favorizează îndatorarea în cadrul sistemului de impozitare a societăților, întreprinderile putând deduce dobânda aferentă unei finanțări prin îndatorare– dar nu și costurile legate de finanțarea prin capitaluri propria. Acest fapt poate conduce la stimularea întreprinderilor să acumuleze datorii în loc să majoreze capitalul propriu pentru a-și finanța creșterea. Nivelurile excesive de îndatorare fac ca întreprinderile să fie vulnerabile la schimbările neprevăzute din mediul de afaceri.

Conform reprezentanței Comisiei Europene din România gradul total de îndatorare a societăților nefinanciare din UE s-a ridicat la aproape 14,9 mii de miliarde euro în 2020 sau 111% din PIB. Reducerea dependenței excesive de finanțarea prin îndatorare și sprijinirea unei posibile reechilibrări a structurii capitalului întreprinderilor pot avea un impact pozitiv asupra competitivității și creșterii. Se preconizează că abordarea combinată, prin indemnizația pentru capitalurile proprii și deducerea limitată a dobânzii, va duce la creșterea investițiilor cu 0,26% din PIB și la creșterea PIB cu 0,018%.

 

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Tags: afaceri comisia europeana fonduri europene

Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

Parteneri oficiali

2020-2025 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene