Consulting

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: 400 milioane euro din PNRR

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) finanțează fondul de fonduri de capital de risc, care a devenit operațional și facilitează accesul la infuzii de capital pentru întreprinderile românești de cel puțin 400 de milioane de euro.

Contractul de finanțare semnat la finalul anului trecut de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Fondul European de Investiții (FEI) a fost aprobat de Guvern. În acest sens, Fondul European de Investiții (FEI) va demara procedura de selecție a fondurilor de investiții prin intermediul cărora se vor face infuziile de capital, după ce

În următoarele săptămâni va începe selecția fondurilor de investiții (cel mult 20), după semnarea contractelor, MIPE va începe să vireze banii care vor fi utilizați pentru creșterea capitalurilor companiilor romanești ce urmează a fi selectate.

Potrivit contractului, vor beneficia de aceste finanțări minim 100 întreprinderi autohtone.

Conform MIPE sumele medii investite pe categorii de beneficiari finali, prevăzute în Componenta 9 din PNRR, pot fi estimate astfel:

–        50.000-200.000 euro pentru start-up-uri;

–        200.000 – 3.000.000 euro pentru companii în stagii incipiente de creștere;

–        3.000.000 – 5.000.000 euro pentru întreprinderi în etape avansate de creștere;

–        peste 5.000.000 euro pentru midcaps (capitalizare medie);

–        5.000.000 – 20.000.000 euro pentru proiecte de tip energie regenerabilă sau biomasă.

Instrumentul de capital de risc stabilit prin PNRR vine în sprijinul acoperirii unui deficit de finanțare de capital estimat la 4,8% PIB de către platforma fi-Compass a Comisiei Europene în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții.

 

Sursa:Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Tags: fonduri europene fonduri nerambursabile PNRR

Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

Parteneri oficiali

2020-2021 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene