Conform unui anunț făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, începând cu data de 28 octombrie 2021 se va desfășura prima sesiune din 2021 de depunere a Cererilor de finanţare pentru submăsura 4.3A „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – componenta infrastructura de acces AGRICOLĂ” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Perioada de de puneri se va finaliza la data de 27 ianuarie 2022.
Solicitanți eligibili:
- Beneficiarii eligibili sunt unităţile administrativ teritoriale şi/sau asociaţii ale acestora, constituite conform legislației naționale în vigoare.
- Reprezentantul legal al comunei/orașului/municipiului poate fi Primarul sau înlocuitorul de drept al acestuia. Reprezentantul legal al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară este preşedintele Asociației, în conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Buget:
- Bugetul total alocat sesiunii este de 104.094.911 Euro.
- Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi 1.000.000 Euro/proiect.
Obiectiv:
- Sprijinul acordat prin investiţii în infrastructura agricolă de acces se încadrează în DI 2A Îmbunătățirea performanței economice a tuturor fermelor şi facilitarea restructurării şi modernizării fermelor, în special în vederea creşterii participării şi orientării către piaţă, cât şi a diversificării agricole și va avea un efect pozitiv asupra competitivităţii sectorului agricol prin îmbunătăţirea accesibilităţii exploataţiilor agricole, prin modernizarea şi adaptarea căilor de acces, asigurând o bună aprovizionare şi un acces mai facil către consumatori şi pieţele de desfacere.
Cheltuieli eligibile:
- Prin proiectele depuse vor fi finanţate investiţii în construcţia, extinderea și/sau modernizarea drumurilor de acces agricole către ferme (căi de acces din afara exploataţiilor agricole).
- ATENȚIE! Nu va fi finanțată prin această submăsură construcția de drumuri de exploatare agricolă din pământ (fără îmbrăcăminte rutieră).
- Cheltuielile de consultanţă şi pentru managementul proiectului sunt eligibile dacă respectă condițiile anterior menționate şi se decontează proporțional cu valoarea fiecărei tranşe de plată aferentă proiectului. Excepție fac cheltuielile de consultanţă pentru întocmirea dosarului cererii de finanţare care se pot deconta integral în cadrul primei tranşe de plată.
Sursa: AFIR
Leave A Comment