Consulting

Înscrierile în cadrul Schemei de ajutor Horeca s-au încheiat, cate firme au solicitat sprijinul?

Luni, 26 iulie 2021 la ora 20.00, s-au finalizat înscrierile în cadrul Schemei de ajutor de stat HoReCa, numărul total de solicitanți înregistrați fiind de 10.185, mult sub limita maximă estimată de 74.000 de potențiali beneficiari, conform legislației, si chiar sub estimarea Mininisterului Economiei, de după lansarea înscrierilor, respectiv, 30.000 de solicitanți.

 

“Plafonul de finanţare asigurat de Guvernul României prin bugetul de stat, de 2,5 miliarde de lei, a fost depăşit, conform ultimelor date disponibile”, conform comunicatului transmis de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

 

„Dacă valoarea însumată a cererilor de finanțare aprobate depășește valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinație, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporțional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanțare aprobate” – conform legislației schemei.

 

Inițial, înscrierile erau prevăzute în perioada 29 iunie – 20 iulie, dar au fost prelunite până la data de 26 iulie. Conform datelor, cei 10.185 de potențiali beneficiari înscriși, aproximativ 3.000 au aplicat în perioada prelungită, iar în ultima zi de înscrieri au fost înscriși aproximativ 500 de solicitanți.

 

”După închiderea procesului online de aplicare, urmează perioada de evaluare a dosarelor depuse, etapă care va fi asigurată de personalul ministerului. În această etapă, vor fi comunicate deciziile de admitere sau respingere. Evoluţia numărului de dosare procesate va fi comunicată de minister printr-un update săptămânal.

După finalizarea procesului se va stabili suma finală pentru care există cereri de finanţare, iar sumele solicitate vor fi pro-ratate, aşadar toate firmele care au aplicat cu succes vor primi bani. Imediat după parcurgerea acestor paşi începe trimiterea contractelor la semnat de către beneficiari şi plata efectivă a ajutorului”, se arată în comunicat.

 

Sursa: MEAT


Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

Parteneri oficiali

2020-2021 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene