Consulting

MIPE: PNRR va fi aprobat, cel mai probabil, la începutul toamnei

Conform unui comunicat emis ieri, 1 iulie 2021, secretarul de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marius Vasiliu, a participat la o videoconferință organizată de Bursa, România – Strategia dezvoltării. Acesta a punctat în intervenția sa mai multe informații cu privire la Planul Naţional de Redresare şi Reziliență prin intermediul căruia România va beneficia de 29,2 miliarde euro:

 

„PNRR reprezintă o oportunitate uriaşă de finanţare și șansa unei transformări în decursul următorilor 5 – 10 ani, dar și șansa de a ne alinia mai bine la dezideratul de la momentul aderării noastre la Uniunea Europeană. Această oportunitate, care a venit într-un context nefavorabil pentru întreaga omenire, ține și de reorientarea către bazele unei societăţi, a unei economii care să reziste unor șocuri de acest gen și în viitor. Practic, este ceea ce își propune acest mecanism de redresare şi rezilienţă.

Fiind o grămadă de lucruri în România pe care toată lumea vrea să le rezolve prin PNRR, procesul de negociere, inclusiv internă, a fost laborios și destul de complicat. Pe lângă necesităţi, mai sunt şi condiţionalităţi, care ne prind într-o defazare ca stat membru în relaţia cu UE, atâta timp cât priorităţile altor state sunt diferite de cele de bază ale României – autostrăzi, drumuri, infrastructură, alimentare cu gaze – noi ne încălzim încă la sobe cu lemn şi folosim cărbune în termocentrale, deci la nivelul României aceste lucruri sunt încă deziderate şi provocări, a explicat oficialul MIPE, care a anunțat că PNRR va fi aprobat, cel mai probabil, la începutul toamnei, moment din care România va primi și prima tranşă de finanţare – un avans de 13% din alocare.” a declarat Marius Vasiliu, care a menționat  și faptul că Planul României, se află în etapa de evaluare la nivelul Comisiei Europene.

 

De asemenea, s-a discutat despre obligativitatea îndeplinirii obiectivelor asumate de România pe marginea PNRR, cu termene și condiții diferite de Programele standard de finanțare europeană:  „Oportunitatea vine la pachet cu obligativități pentru mediul politic, care înțelege nevoia de a crea un proiect de țară, care să facă față din toate punctele de vedere condiționalităților și, mai ales, exigențelor de la nivel european.”, conform lui Robert Vasiliu.

 

 

 

Sursa: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene


Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

Parteneri oficiali

2020-2021 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene