Începând cu data de astăzi, 24 noiembrie, Ministerul Economiei va începe să trimită primele contracte de finanțare către solicitanții eligibili pentru ajutoarele de stat din cadrul Măsurii 2 – granturi pentru capitalul de lucru, cu valori cuprinse între 2.000-150.000 euro.
„Astăzi (luni – n.r.) a început evaluarea pentru Măsura 2 , mâine se vor trimite primele contracte și pentru Măsura 2”, a declarat ministrul economiei, domnul Virgil Popescu.
Ministrul a transmis că procedura de evaluare a cererilor de finanțare pentru Măsura 2 – granturi pentru capitalul de lucru durează mai mult comparativ cu Măsura 1 – microgranturi.
„Procedura e așa: le evaluăm, sunt eligbile, trimitem contractul la semnare. Contractul nu se trimite prin poștă, se pune în aplicație, este electronic. Se download-ează de către beneficiar, se semnează electronic și se încarcă înapoi în aplicație. Totul se face în interacțiune semi-automată. Este semi-automată pentru că există și niște declarații la început pe care le-au depus din partea beneficiarului sau a împuternicitului companiei și acolo este încărcat un fișier și trebuie să deschizi acel fișier să vezi că această declarație. După ce este semnat în agenții de către reprezentanții ministerului prin agenții, automat este vizibil la bancă. Și banca are banii deja în cont și transferă automat în baza contractului, către beneficiar. La Măsura 2 durează mai mult procedura de verificare, pentru că sunt 3 sau 4 fișiere de verificat semi-automat”.
Leave A Comment