Consulting

MĂSURA 1 – MICROGRANTURI: Ministrul Economiei anunță redeschiderea înscrierilor

Pentru MĂSURA 1 – MICROGRANTURI, Ministerul Economiei a trimis deja 5.400 de contracte de finanțare către beneficiarii eligibili, prin aplicația electronică.

 

„A început evaluarea săptămâna trecută la Măsura 1, la primele 5.400 de firme, am trimis contractele, la ora actuală s-au întors de la semnare 3.000 de contracte semnate de antreprenori. Probabil că în perioada următoare vor veni de la semnare și celelalte 2.400 de contracte. În seara aceasta mai pleacă un lot de aproape 3.000 de contracte și tot așa , din zi în zi, până la sfârșitul săptămânii acestia sau începutul săptămânii viitoare sper să finalizăm evaluarea pentru cele 29.000 de cereri depuse pentru acel microgrant de 2.000 de euro”, a mai spus ministrul Economiei.

Ministrul a anunțat în data de 23 noiembrie 2020,  redeschiderea înscrierilor pentru Microgranturi „Avem buget pentru finanțarea Măsurii 1, unde avem și o economie și o vom lansa… Am aprobat redeschiderea schemei 1 și or să fie eligibile și întreprinderile indviduale și familiale.”, a mai declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu, pentru postul de televiziune Realitatea TV.

 

Măsura 1– Microgranturi de câte 2.000 de euro, buget total de 100 milioane euro, în documentul final, se prevede modificarea pragului cifrei de afaceri pentru încadrarea microîntreprinderilor la finanțare. Astfel, microîntreprinderile trebuie să fi avut cel puțin cifră de afaceri de 5.000 de euro pe anul 2019, iar cele care au fost fondate în anul 2019 trebuie să fi avut în acel an cifră de afaceri de minimum 415 euro, în medie, pe fiecare lună întreagă.

Reamintim că pentru MĂSURA 1 au aplicat 29.250 de solicitanți, în condițiile în care bugetul disponibil permitea acordarea unui număr de maximum 50.000 de microgranturi, iar valoarea rămasă pentru sesiunea a doua de înscrieri este  de 41 milioane de euro.

Tags: afaceri bani europeni business consiliere consulntanta consulting fonduri europene funds. finantare nerambursabila granturi investitii microgranturi proiecte europene

Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

Parteneri oficiali

2020-2025 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene