Guvernul a publicat în Monitorul Oficial ordonanța de urgență 199/2020, care prevede suplimentarea de buget la schema de ajutoare de stat pentru IMM-urile din România.
Măsura 1 – microgranturi, valoarea acestor ajutoare de stat este de 2.000 de euro, în documentul final, se prevede modificarea pragului cifrei de afaceri pentru încadrarea microîntreprinderilor la finanțare. Astfel, microîntreprinderile trebuie să fi avut cel puțin cifră de afaceri de 5.000 de euro pe anul 2019, iar cele care au fost fondate în anul 2019 trebuie să fi avut în acel an cifră de afaceri de minimum 415 euro, în medie, pe fiecare lună întreagă.
Tot la Măsura 1, se introduc ca beneficiari, alături de PFA și întreprinderile familiale, întreprinderile individuale și „alți profesioniști”, așa cum sunt prevăzuți în Codul Civil. Aceștia vor trebui să se încadreze în lista de Coduri CAEN de la anexa 1 a OUG 130/2020, dar nu li se aplică și condiția pragului cifrei de afaceri.
Măsura 2 – granturi pentru capitalul de lucru cu valori cuprinse între 2.000-150.000 euro, se va majora bugetul de la 350 milioane euro la 1,067 miliarde euro, pentru a putea fi finanțai toți cei peste 22.000 de aplicanți, dacă aceștia respecta criteriile de eligibilitate.
La Măsura 3 – granturi de investiții de câte 50.000-200.000 euro pentru IMM-uri, în valoare totală de 550 de milioane de euro, la această măsura se va aplica grila de punctaj a guvernului, care conține și rata internă de rentabilitate (RIR) a investiției, prevăzută de OUG 130/2020 modificată prin OUG 174/2020.
„Săptămîna viitoare – nu aș vrea să spun luni, 23 sau marți, 24 – dar săptămâna viitoare, eu îmi doresc de luni, dăm drumul Măsurii 3. Aceasta este o măsură de investiții, nu este pe principiul primul venit-primul servit. Măsura 3 va fi deschisă și, prin procedurile pe care le vom publica cred că mâine în Monitorul Oficial, vom lăsa deschisă 90 de zile. La fiecare 30 de zile vom face evaluare de dosare și în măsură ce evaluăm semnăm contracte și se pot apuca de treabă.”, a transmis ministrul Economiei, domnul Virgil Popescu.
Leave A Comment