Consulting

NOI ACTUALIZĂRI ADUSE CELOR 3 MĂSURI DE AJUTOR DIN PACHETUL DE SPRIJIN PENTRU IMM-URILE DIN ROMÂNIA!

Ministerul Fondurilor Europene a elaborat noi modificări la ajutoarele de stat pentru IMM, PFA, ONG și cabinete medicale, pentru recuperarea din criza COVID-19, după cum urmează:

 

MĂSURA 1: MICROGRANTURI

Despre microgranturile în valoare de 2000 de euro, s-a confirmat că se ia în considerare relansarea măsurii, fiind așteptat un răspuns din partea Comisiei Europene în acest sens.

Modificarea propusă acum de Ministerul Fondurilor Europene prevede ca microîntreprinderile care s-au înființat în anul 2019 să poată beneficia de microgrant chiar dacă au avut cifră de afaceri sub 5.000 de euro.

Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a propus relansarea apelului, bugetul alocat acestei măsuri nefiind epuizat ca urmare a numărului de cereri depuse.
OUG 130/2020 prevedea ca microîntreprinderile să fi avut în anul 2019 cifră de afaceri de cel puțin 5.000 de euro ca să poată beneficia de sprijinul măsurii 1.

„Așteptăm răspunsul de la Comisie, pentru că dacă trebuie să trecem prin tot sistemul durează foarte mult și atunci e greu de spus. Dacă reușim să facem doar cu avizarea Comisiei, sigur că vom face ce a spus domnul ministru Popescu”, a decalarat Dnl. Liviu Rogojinaru.

 

MĂSURA 2: GRANTURI PENTRU CAPITALUL DE LUCRU

La măsura 2, bugetul alocat a fost de 350 de milioane de euro (cu tot cu partea de aport propriu al beneficiarilor), însa acesta s-a epuizat în câteva minute de la lansare, în acest sens prin noul proiect de ordonanță de urgență, Ministerul Fondurilor Europene vrea să suplimenteze bugetul.

Prin noul proiect de ordonanță de urgență, Ministerul Fondurilor Europene vrea să suplimenteze bugetul Măsurii 2, de la 350 de milioane de euro la 1.067.095.588 euro (din care 765.000.000 euro fonduri externe nerambursabile și 142.031.250 euro fonduri de la bugetul de stat și coparticipare de 160.064.338 euro de la beneficiari).

Liviu Rogojinaru a declarat că în prezent se lucrează la actul normativ care prevede această suplimentare, urmând să fie publicat la finalul acestei luni sau la  începutul lunii decembrie.
Cu privire la plățile efectuate către beneficiarii acestor măsuri, secretarul de stat a explicat că acestea se vor face concomitent cu evaluarea, iar pentru primii aplicanți pe microgranturi și capital de lucru, plățile vor fi făcute începând cu luna decembrie: „Plata se va face concomitent cu evaluarea. Pe măsură ce evaluăm, dăm drumul la plată, în ordine cronologică”.

 

MĂSURA 3: GRANTURI PENTRU INVESTIȚII
Granturile pentru investiții, cea de-a treia măsura din pachetul de sprijin pentru mediul de afaceri instituit prin OUG 130/2020, ar urma să se lanseze la începutul lunii decembrie, a declarat ieri, 10 noiembrie 2020, secretarul de stat în MEEMA, Liviu Rogojinaru: „Lansarea va fi la începutul lunii decembrie sau cât mai repede posibil. Legat de durată, depunerea va fi deschisă cel puțin o lună de zile, am făcut notificare la Ministerul Fondurilor Europene să ne dea voie să o ținem deschisă până la 31 martie”.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș a precizat, că se va aplica grila din POUG 130/2020, modificată prin OUG 174/2020.

„Nevoie de finanțare au proiectele cu RIR negativ sau ușor peste zero” – a explicat Marcel Boloș,  precizând că astfel se aplică metodologia Comisiei Europene.

 

 

Referitor la noul Start-Up Nation, care va fi lansat sub denumirea Start Tech Innovation, secretarul de stat a declarat că acesta „mai mult ca sigur va fi lansat la începutul anului viitor, cât mai repede posibil”, fără a da mai multe detalii cu privire la stadiul pregătirii sau calendarul lansării acestei linii de finanțare.

Tags: afaceri bani europeni business Capital de lucru consiliere consulntanta consulting fonduri europene funds. finantare nerambursabila granturi granturi capital de lucru granturi investitii investitii microgranturi proiecte europene sprijin financiar

Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

2020-2021 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene