Consulting

Măsurile de sprijin pentru relansarea economiei au fost lansate spre consultare publică!

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri publică în consultare PROIECTUL Procedurii de implementare a celor 3 scheme de granturi de 1 miliard de euro, granturi acordate IMM-urilor” instituite prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.

 

Așa cum se cunoaște încă din lunile trecute, granturile negociate de Ministerul Fondurilor Europene cu Comisia Europeană sunt de trei tipuri:

  • Microgranturi în valoare totală de 100 milioane euro (85 milioane euro fonduri europene și 15 milioane euro de la bugetul de stat) pentru IMM-urile care nu aveau angajați la sfârșitul anului 2019, PFA-uri și ONG-uri cu activitate economică în domeniile enumerate în Anexa 1 la schema de ajutor de stat.
  • Granturi pentru capital de lucru în valoare totala de 350 milioane euro(265 milioane euro fonduri europene, 42,5 milioane euro de la bugetul de stat și contribuție beneficiari – 42,5 milioane euro) pentru IMM-urile care își desfășoară activitatea în domeniile menționate în Anexa 2 (la schema de ajutor de stat);
  • Granturi pentru investiții în valoare totală de 550 milioane euro(415,87 milioane euro fonduri europene, 62,38 milioane euro – de la bugetul de stat și 71,74 milioane euro – contribuția beneficiarilor) dedicate IMM-urilor cu domenii de activitate cuprinse în Anexa 3 (la schema de ajutor de stat).

 

„Importanța acestui pas care aduce celor peste 150.000 de firme mici și mijlocii sprijinul binemeritat pentru redresarea economică reprezintă un pas crucial și clarificator pe care cele două ministere l-au făcut împreună, în urma unui efort complementar de apreciat. Presiunea publică asupra echipelor noastre comune este enormă, dar de înțeles pentru că în unele cazuri vorbim efectiv de supraviețuirea micilor afaceri care reprezintă singura sursă de venit a multor familii“, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

 

 Viitorii aplicanți, reprezentanți ai mediului de Afaceri, să transmită eventuale observații sau propuneri de modificări pe adresa directia.imm@imm.gov.ro

Tags: afaceri bani europeni business consiliere consulntanta consulting fonduri europene funds. finantare nerambursabila granturi investitii proiecte europene

Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

Parteneri oficiali

2020-2025 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene