Consulting

Ghiduri aflate în consultare publică în Sud-Muntenia

În cadrul regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia, în perioada 09 februarie – 03 martie 2023, se află în consultare publică o serie de ghiduri pentru apeluri de proiecte din Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027.

Apelurile ce urmează a fi lansate se adresează atât sectorului public, cât și sectorului privat.

În mod exclusiv pentru sectorul privat, se prezintă:

  1. Intensificarea creșterii durabile și a competitivității microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici din regiunea Sud-Muntenia. În cadrul acestui apel, potențialii solicianți eligibili vor fi microîntreprinderile și întreprinderile mici. Alocarea financiară a acestui apel, prezintă un total de 47.058.823,62 euro, din care FEDR: 40.000.000,00 € și Bugetul de Stat: 7.058.823,62 euro. Tipul apelului va fi unul competitiv, cu depundere continuă și cu termen de închidere a apelului. Locul de implementare poate fi atât urban, cât și rural, iar limitele financiare prezintă o valoare minimă nerambursabilă de 50.000 € și  valoare maximă nerambursabilă de 200.000 €, în timp ce cofinanțarea solicitată va fi de minim 10% din valoarea eligibilă a investiției solicitate.
  2. Intensificarea creșterii durabile și a competitivității microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și întreprinderilor mijlocii din regiunea Sud-Muntenia. Potențialii solicitanți eligibili vor fi microîntreprinderile, întreprinderile mici și întreprinderile mijlocii. Alocarea financiară prezintă o valoare totală de 144.000.000 €, din care FEDR: 122.400.000 € și Bugetul de Stat: 21.600.000 €. Tipul apelului va fi competitiv, cu depunere continuă și cu termen de închidere a apelului, iar locul de implementare poate fi atât urban, cât și rural. Limitele financiare presupun o valoare minimă nerambursabilă de 300.000 € și o valoare maximă nerambursabilă de 500.000 € dacă veniturile solicitantului, aferente clasei CAEN pentru care solicită finanțare,  sunt mai mici de 500.000 de euro în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare; de 10 ori mai mare decât veniturile solicitantului, aferente clasei CAEN pentru care solicită finanțare, în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare, dar nu mai mare de 3.000.000 de euro și se solicită o cofinanțare în valoare de minim 30% din valoarea eligibilă a investiției solicitate.

Sursa: ADR SM

Tags: ADR SM consulntanta finantare nerambursabila fonduri europene

Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

Parteneri oficiali

2020-2025 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene