Consulting

PNRR: noi apeluri de proiecte în cadrul Fondului local

Astăzi 5 mai 2022, a avut loc o conferință de presă în cadrul căreia ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila a declarat faptul că apelurile de proiecte pentru Fondul local, din PNRR, s-ar putea lansa în data de 16 mai, ora 10:00.

Prin această componentă, care dispune de un buget total de 2,73 miliarde de euro, Ministerul Dezvoltării va asigura cadrul necesar pentru dezvoltarea durabilă a localităților, prin investiții în infrastructura locală. Va fi asigurat și cadrul pentru reformarea și digitalizarea instrumentelor de planificare teritorială și urbană la nivelul autorităților publice locale.

Această componentă va facilita construirea a 5.522 de locuințe pentru tineri și specialiști din sănătate și învățământ, care vor fi eficiente din punct de vedere energetic. Conform comunicatului de presă, o sumă de 754 milioane de euro este destinată investițiilor în mobilitatea urbană verde, prin înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public cu 1.135 de vehicule nepoluante, cu emisii zero de gaze de eșapament, pentru care ministerul va asigura și stațiile de încărcare necesare, cu un buget de 214,5 milioane de euro. Astfel, autoritățile locale vor putea achiziționa 13.200 de puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice.

O valoare totală de 234 milioane de euro va fi alocată pentru realizarea a 1.091 km de piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare la nivel local/metropolitan, în valoare totală de 234 milioane de euro.

Conform ministrului,  ghidul solicitantului pentru a treia componentă din PNRR va fi publicat astăzi în consultare publică. Componenta trei din PNRR vizează construcția creșelor și urmează  ca apelurile să fie lansate până la sfârșitul lunii iunie. Apelul va avea un buget de 299 de milioane de euro, a completat acesta.

 

Sursa: MDLPA

Tags: finantare nerambursabila investitii PNRR proiecte europene

Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

Parteneri oficiali

2020-2021 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene