Consulting

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene transmite Acordul de Parteneriat pentru perioada de programare 2021-2027, Comisiei Europene

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a înaintat Comisiei Europene în mod oficial documentul care trasează viitoarele linii strategice de finanțare. De asemenea, în cadrul acestui document se arată și complementaritatea dintre fondurile și programele specifice Politicii de Coeziune în perioada de programare 2021-2027, precum și oportunitățile de finanțare a nevoilor de dezvoltare din alte surse financiare.

Perioada următoare va facilita transmiterea progresivă a programelor operaționale către Comisia Europeană. Valoarea totală a finanțării politicii de coeziune și politicii de pescuit pentru 2021-2027 se ridică la 31,5 miliarde euro.

De asemenea, în ședința de Guvern de joi a fost aprobată negocierea și semnarea  Acordului de contribuție între România și Uniunea Europeană pentru instrumente de garantare în valoare de 550 milioane euro, finanțate în cadrul Componentei 9: „Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare” din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin care se asigură garanții de portofoliu pentru IMM-uri. Suma totală alocată pentru implementarea Componentei 9 care sprijină o serie de reforme și investiții menite să consolideze mediul de afaceri din România este de 1,25 miliarde euro.

Conform MIPE, Instrumentele de garantare se referă la Garanția de portofoliu pentru reziliență, cu o alocare de 300 milioane euro, respectiv Garanția de portofoliu pentru acțiune climatică, cu o alocare de 200 milioane euro, principalele beneficii pentru IMM-uri prevăzând reducerea cerințelor de garanții, dobânzi mai reduse pentru împrumuturile garantate, scadențe extinse și finanțarea de către instituțiile de credit a întreprinderilor sau proiectelor cu grad de risc mai mare.

Al treilea instrument financiar pentru investiții, cu o alocare de 50 milioane, se referă la eficiența energetică în sectorul rezidențial și al clădirilor. Este prevăzută extinderea măsurilor ecologice, durabile și legate de climă în sectorul rezidențial. Vor putea fi finanțate proiecte care vizează:

Eficiența energetică: investiții în eficiență energetică implementate în sectorul rezidențial și în sectorul clădirilor;

Energie regenerabilă – investiții ale comunităților și actorilor locali în surse proprii de energie în sectorul rezidențial, inclusiv proiecte pentru dezvoltarea de surse regenerabile.

Realizarea implementării pentru cele 3 instrumente va fi facilitată de Programul InvestEU. Programul reprezintă cadrul unic de aplicare a instrumentelor financiare la nivel centralizat prin integrarea instrumentelor existente pe perioada cadrului financiar multianual anterior.

Acordul de contribuție cu Comisia Europeană întrevede constituirea unui compartiment pentru România în cadrul programului InvestEU. Fondul European de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare vor fi organismele responsabile pentru implementarea instrumentelor financiare.

Conform prevederilor OUG nr. 124/2021, Acordul de contribuție va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului, semnarea reprezentând îndeplinirea încă unui jalon asociat primei tranșe a împrumutului din cadrul PNRR.

 

Sursa: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Tags: 2021-2027 bani europeni finantare nerambursabila fonduri europene noua programare

Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

Parteneri oficiali

2020-2021 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene