Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a transmis în data de 15 octombrie 2021, publicarea în Monitorul Oficial procedura de implementare a sesiunii nr. 2 aferente măsurii 1 “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completările și modificările ulterioare.
Dorim să reamintim că astăzi, 18 octombrie 2021, va începe etapa de preînscriere, iar măsura va fi relansată propriu zis în data de 25 octombrie 2021, ora 10:00.
Solicitanți eligibili:
a) microîntreprinderile, întreprinderile mici și întreprinderile mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019. Așadar, au fost introduse în mod explicit microîntreprinderile. Ele erau oricum eligibile, dar unii dintre beneficiari credeau că, dacă nu sunt menționate ca atare, nu se încadrează în rândul IMM-urilor.
b) (1) PFA/Întreprinderi individuale/Întreprinderi familiale, alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care desfășoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege și Organizații Non-Guvernamentale (ONG) cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 1 la OUG nr. 130/2020, cu modificările și completările ulterioare.
c) (1) PFA/cabinete medicale indiviuale (CMI), dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 82/2020.
Dovada implicării în activitățile legate de COVID-19, dar și pentru neacordarea stimulentului medical se face prin completarea unei adeverințe-formular și încărcarea acesteia în aplicația de înscriere, emisă de unitatea sanitară unde a prestat serviciul beneficiarul/direcția de sănătate publică județeană, după caz (Anexa 3).
Sursa: MEAT
Leave A Comment