Consulting

Schema de ajutor destinată turismului, alimentației publice și organizărilor de evenimente va fi lansată în perioada următoare!

Conform unui comunicat emis de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în perioada următoare va fi lansat apelul de proiecte pentru granturile de ajutor de stat pentru industria turismului, alimentației publice și organizărilor de evenimente, iar solicitanții vor fi nevoiți să-și certifice baza de calcul pentru ajutor cu un expert contabil sau un auditor financiar.

Schema de ajutor este instituită în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

 

”Potrivit actului normativ, baza de calcul a ajutorului va trebui certificată şi asumată de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă, membri CECCAR, selectați şi remunerați de către aplicant. La alegere, baza de calcul poate fi certificată de către un auditor financiar sau o firmă de audit, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, selectați şi remunerați de către aplicant, a transmis MEAT.

În aceste condiții, Ministerul Economiei face apel la potențialii beneficiari să pregătească din timp raportul de expertiză contabilă, întocmit conform reglementărilor CECCAR – Standardului profesional nr. 35 „Expertize contabile” sau, după caz, a raportului de audit, întocmit conform ISRS 4400 „Misiuni pe baza procedurilor convenite”.

Alături de raport, ar trebui întocmită și anexa la acesta (raportul sinteză), asumat de expertul contabil/auditorul financiar. Anexa la raport va fi realizată conform Anexei nr. 7 la procedura de implementare a schemei, care este în consultare publică.”, se arată în comunicat.

Reamintim că sprijinul financiar reprezintă 20% din pierderea suferită la cifra de afaceri pe anul 2020 comparativ cucifra de afaceri pe anul 2019, pe codurile CAEN autorizate.

 

 CODURILE CAEN ELIGIBILE:

  • Agenţii de turism conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990;
  • Structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare conform codurilor CAEN 510, 5520, 5530, 5590;
  • Structuri/unități de alimentaţie conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630;
  • Ghid de turism conform codului CAEN 7990;
  • Organizări de evenimente conform codului CAEN 8230.

Sursa: MEAT


Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

Parteneri oficiali

2020-2025 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene