Consulting

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: Ștampila nu va mai fi obligatorie pentru beneficiari

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat joi, 28 ianuarie 2021, semnarea unui ordin de ministru prin care li se interzice funcționarilor din subordine să mai solicite ștampilă pe documentele pe care le primesc în relația cu beneficiarii.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat: ”Am semnat astăzi un ordin de ministru prin care le este interzis funcționarilor din zona fondurilor europene să solicite ștampilă pe documente. Se tot dau legi în acest domeniu, există reglementări dar proasta obișnuință în administrație continuă acest obicei care nu are nicio bază legală. Toate legile pe această temă apărute până acum au fost ignorate de către majoritatea funcționarilor. Acest lucru se schimbă la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din acest moment. ”

 

Astfel, persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entitățile fără personalitate juridică nu vor mai fi obligate să aplice ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

 

Fapta de a solicita aplicarea ștampilei săvârșită de către funcționarii publici sau personalul contractual din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene va constitui, în urma ordinului semnat de către ministrul Cristian Ghinea, abatere disciplinară și va fi sancționată conform prevederilor legale.

 

 

 

Sursa: MIPE

 

 

 


Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

Parteneri oficiali

2020-2021 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene