În data de 15 ianuarie 2021, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a publicat situația privind înscrierile și plățile pentru Măsura 1 – Microgranturi și Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru, precum și situația solicitărilor transmise pentru Măsura 3 – Granturi pentru investiții.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului gestionează schema de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.
Reamintim că suma inițială acordată pentru cele 3 măsuri a fost de 1 miliard de euro, iar ulterior aceasta a fost suplimentată, fondul total fiind în momentul de față de 1,5 miliarde de euro.
Conform Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, situația aplicanților în data de 15 ianuarie 2021 este următoarea:
Comparativ cu situația din 8 ianuarie 2021 diferențele sunt următoarele:
Sursa: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
Leave A Comment