Consulting

Ajutor oferit de stat în anul 2021 pentru domeniul HoReCa

 

Ministrul Economiei, domnul Virgil Popescu, a declarat, miercuri, după ședința pe care a avut-o cu reprezentanții domeniului HoReCa și premierul Ludovic Orban că restaurantele, pensiunile și alte firme din domeniul ospitalității vor putea obține începând cu anul 2021, noi ajutoare de stat pentru a compensa o parte din pierderile suferite ca urmare a pandemiei cu virusul COVID-19 în anul 2020, printr-o schemă în valoare totală de 500 de milioane de euro.

Beneficiarii vor primi 20% din pierderea suferită la cifra de afaceri pe anul 2020 comparativ cu cifra de afaceri pe anul 2019, pe codurile CAEN autorizate, în limita unui plafon de 800.000 de euro,  a precizat ministrul Economiei, domnul Virgil Popescu.

„Am dat drumul schemei de ajutor de stat pentru notificare la Consiliul Concurenței, urmând să plece la Bruxelles. Este vorba de ajutor de stat de 20% pentru pierderile suferite la nivelul cifrei de afaceri din anul 2020 față de anul 2019. Vom avea în primă lectură, în prima ședință de guvern, care cred că va fi săptămîna aceastam ordonanța de urgență care va detalia schema de ajutor de stat și va intra în vigoare – o să aibă clauză suspensivă – în momentul în care va fi aprobată de Comisia Europeană. În momentul când vom obține aprobarea, vom da drumul la ajutor.
Lucrurile or să fie foarte simple, evaluăm cifra de afaceri a anului 2019 și cea din anul 2020, aferente codurilor CAEN autorizate, ci nu întreaga cifră de afaceri a unei companii, care poate să aibă mai multe coduri CAEN, nu doar din HoReCa, iar din diferență, ajutorul de stat reprezintă 20% . Cifra de afaceri pe anul 2020, care este de referință, va trebui certificată prin bilanț. Deci vorbim de bani care s evor duce după ce vom avea cifra de afaceri la sfârșitul anului 2020”, a transmis ministrul Virgil Popescu, într-o conferință.

Schema are un buget total estimat de 500 de milioane de euro și se află în procedură de notificare la Comisia Europeană, urmând să fie aprobată și în Guvern.

 

În acest moment se discută o posibilă soluție cu reprezentanții antreprenorilor HoReCa, această soluție fiind ca băncile să ofere un mecanism de scontare, în baza ajutorului de stat aprobat pentru fiecare firmă.

„Am găsit o soluție din partea mediului de afaceri, vom avea discuții cu bpncile în păeriada următoare și vom găsi o soluție pentru cac cei din HoReCa să poată sconta acest ajutor de stat și să poată avea acces mai rapid la bani, pentru că dacă este un ajutor de stat aprobat, este garanția statului și banii vor putea ajunge mai repede la dânșii”- a menționat Popescu.

 

Tags: afaceri bani europeni business consiliere consultanta consulting fonduri europene funds. finantare nerambursabila granturi HORECA investitii proiecte europene sprijin HORECA

Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

Parteneri oficiali

2020-2025 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene