A fost anunțat de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansarea primelor module ale sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+!! Este sistemul unic de management al informației privind fondurile externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027 prin care se vor atrage cele 46 miliarde euro din Politica de Coeziune 2021-2027.
Această platformă este dezvoltată de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, în conformitate cu reglementările Comisiei Europene și cerințele de transparentizare și acces facil al beneficiarilor la fondurile externe nerambursabile, au fost stabilite în cadrul Sistemului de management și control.
„România este acum într-un moment foarte important, având un buget de investiţii care este aproape dublu faţă de ceea ce înseamnă perioada de programare precedentă, dar şi faţă de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Deci, finalizarea sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+ care stă la baza gestionării fiecărui cent din banii europeni de care dispunem era vitală pentru viitorul investițiilor strategice naționale. Am promis că pe 16 mai lansăm platforma. Ei bine, astăzi găsiți pe site-ul ministerului noul sistem informatic, construit în conformitate cu regulile de transparentizare și acces facil la fonduri. Îmbunătățirea funcționalităților platformei față de cea veche, prin automatizarea anumitor acțiuni în diversele etape din ciclul de viață al programului/proiectelor, va însemna pentru cei care accesează bani europeni eficientizarea și accelerarea procesului de implementare a proiectelor. Mulțumesc pe această cale tuturor partenerilor implicați, în special Serviciului de Telecomunicații Speciale, fără de care viitorul banilor europeni ar fi fost în pericol”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Conform comunicatului oficial, procesul de evoluție s-a axat inclusiv pe respectarea legislației în vigoare și răspunderea la nevoile de îmbunătățire și optimizare a utilizatorilor sistemului informatic MySMIS2014/SMIS2014+ . Arhitectura sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+ prezintă toate etapele ciclului de viață al unui proiect.
Utilizarea platformei MySMIS2021/SMIS2021+:
MySMIS2021 este aplicația care trece prin toți pașii elaborării unui proiect. De la definirea apelului, elaborarea și depunerea proiectului (cererii de finanțare), până la evaluarea, contractarea, achiziționarea, implementarea și monitorizarea, prin module dedicate.
Este o interdependență între modulele aplicației astfel încât informațiile pot fi asociate codului unic al proiectului, și agregate la diferite niveluri ale programului operațional.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat platforma pentru etapa de preînscriere, pentru ca beneficiarii să poată să creeze contul unic și să inregistreze documentele preliminare necesare procesului de accesare a fondurilor europene. În plus, beneficiarii au acces la un sistem de Helpdesk, pentru a putea răspunde în cel mai scurt timp persoanelor interesate de finanțările europene.
În luna iunie se va lansa modulul „Cereri de finanțare”, care asigură introducerea de către beneficiari a informațiilor necesare pentru completarea cererii. Acest modul este folosit pentru introducerea de informații structurate și atașarea de documente justificative în secțiuni definite în vederea elaborării și transmiterii cererii de finanțare.
În ceea ce privește obiectivele și atingerea acestora, în cadrul aplicațiilor MySMIS2021, s-a introdus declarația în vederea simplificării procesului de evaluare, prin asumarea solicitantului că au fost respectate toate cerinţele pentru depunerea cererii de finanţare şi îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului, urmând ca solicitantul să prezinte toate documentele justificative în situaţia în care proiectul este admis la contractare pentru a face dovada îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate.
MySMIS2021/SMIS2021+ și ceea ce aduce nou:
Asigură o utilizare transparentă, facilă, nediscriminatorie și simplificată la fondurile europene, având ca obiective principale:
În ceea ce privește creșterea calității serviciilor publice, sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+ contribuie la schimbul de date cu sisteme informatice ale altor autorități, în baza principiului interoperabilității.
S-a punctat corelarea informațiilor și preluarea automată a acestora în diferite secțiuni ale aplicației, pentru reducerea timpului necesar completării informațiilor de către utilizatori, precum și simplificarea procesului, prin eliminarea mai multor interfețe care existau în vechiul sistem informatic MySMIS2014.
Totodată, la nivelul MySMIS2021 s-a optimizat modalitatea de construire și modificare a bugetului proiectului, iar informațiile introduse se corelează automat cu alte secțiuni, în funcție de tipul bugetului.
Mai mult, față de sistemul informatic MySMIS2014, în cadrul noului sistem a fost îmbunătățit sistemul de notificări. Prin noul sistem de notificări, s-a introdus și posibilitatea de respectare a unor termene de răspuns, funcționalitate nouă și eficientă, în proces de analiză.
Pentru dezvoltarea și funcționalitatea sistemului unic de management al informației privind fondurile externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027, cadrul instituțional a fost adoptat de Guvern prin OUG nr. 172/2022.
Actul normativ prevede că Serviciul de Telecomunicații Speciale va asigura dezvoltarea aplicațiilor, administrarea tehnică a acestora și a sistemului informatic MySMIS2021/ SMIS2021+, în timp ce MIPE va asigura administrarea operațională.
SURSA: MIPE
Leave A Comment