Consulting

Ministerul Agriculturii alocă 1,5 miliarde de euro pentru infrastructura de irigaţii, desecare şi drenaj

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat în dezbatere publică proiectul privind modificarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România și a infrastructurii de desecare și drenaj. Potrivit unui comunicat al instituției, acesta urmărește adaptarea agriculturii la schimbările climatice și reducerea efectelor acestora asupra producției agricole, în principal, dar și asupra altor factori de mediu și a populației.

Suma destinată Programului are o valoare de 1,5 miliarde euro, reprezentând fonduri de la bugetul național, care vor fi alocate până în anul 2027.

Prin proiectul de act normativ se are în vedere sporirea numărului de amenajări de irigații noi, de la 89 la 150. De asemenea, va crește suprafața pentru care se vor asigura irigații de la 1.800.679 ha la 2.600.439 ha, contribuind astfel la viabilitatea economică a sistemelor de irigații. Totodată, se vor majora de la 531 la 666 numărul de organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații, precum și suprafața deservită de infrastructura de irigații, de la 1.212.917,8 ha la 1.464.349,70 ha.

„Prin acest program, MADR își propune ca sistemul de irigații din România să poată beneficia de mai mult sprijin financiar, fiind astfel îmbunătățite condițiile de dezvoltare și creștere, precum și obținerea de cantități mărite de producție la hectar”, se menționează în comunicat.

Proiectul poate fi consultat de cei interesați pe site-ul MADR, în secțiunea „Transparență decizională – Proiecte de acte normative”, aici.

Sursă: MADR

Tags: agricultura program

D R

Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

2020-2021 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene