Consulting

Finanțări de 70.000 de lei prin Programul Casa Eficientă Energetic

Ministerul Mediului și Administrația Fondului pentru Mediu acordă finanțări nerambursabile din Fondul pentru mediu în vederea efectuării de lucrări destinate creșterii eficienţei energetice în locuințele unifamiliale.

Pentru acest program, sesiunea de înscriere este în derulare. Persoanele fizice se pot înscrie în limita fondurilor disponibile alocate.

 

Obiectiv:

Creşterea performanței energetice și/sau utilizarea energiei din surse regenerabile în locuințele unifamiliale existente, situate într-un imobil-construcție având regim de înălțime de cel mult 3 niveluri (exemplu: S/D+P+1E, P+2E sau P+1+M).

 

Bugetul acordat:

În cadrul programului se acordă o finanțare nerambursabilă în cuantum de maximum 70.000 lei, inclusiv TVA pentru fiecare proiect, fără a depăși 60% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale investiției, pentru implementarea măsurilor de creștere a performanței energetice a clădirii.

 

Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:

  1. cheltuielile cu lucrările de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii privind:
  • înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, cu tâmplărie termoizolantă; · izolarea termică a elementelor de construcție exterioare opace (pereți exteriori, terase, învelitoarea șarpantei și alte elemente similare);
  • izolarea termică a elementelor de construcție exterioare opace (pereți exteriori, terase, învelitoarea șarpantei și alte elemente similare);
  • izolarea termică a planşeului peste sol și/sau peste ultimul nivel al clădirii;

 

  1. cheltuielile cu lucrările de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de încălzire și de preparare și utilizare a apei calde de consum: î
  • cazane cu condensare;
  • pompe de căldură, cu excepția aparatelor de tip aer-aer (aparate de aer condiționat);
  • panouri solare termice;
  • izolarea termică a conductelor de distribuție și a unităților de acumulare;
  • dotarea cu dispozitive de reglare pentru încalzirea și preparea apei calde de consum;
  • înlocuirea, reablitarea componentelor instalației interioare (corpuri de încălzire, conducte, robinete, boilere, schimbătoare de căldură și alte elemente similare din componența instalației de încălzire și preparare a apei calde de consum);

 

  1. cheltuielile pentru achiziționarea și montarea de sisteme de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii (eficiența minimă de recuperare a căldurii 75%)
  2. cheltuielile cu lucrările de reabilitare/modernizare a sistemului de iluminat aferent clădirii; acestea pot consta în: înlocuirea corpurilor și/sau surselor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri/surse cu tehnologie LED;
  • utilizarea senzorilor de mișcare/prezență, acolo unde aceștia se impun pentru economia de energie (poduri, mansarde, debarale) și dispozitive pentru reglarea nivelului de iluminat;
  • programatoare orare pentru comanda instalațiilor de încălzire și răcire;

 

  1. cheltuielile aferente implementării de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele etc.) cu reglare manuală sau cu reglare automată inteligentă;

 

  1. cheltuieli aferente altor intervenții ocazionate de implementarea măsurilor menționate la lit. a)-e):
  • creșterea etanșeității la aer a anvelopei clădirii și la montarea tâmplăriei termoizolante; · asigurarea continuității stratului etanș la nivelul îmbinărilor sau străpungerilor în anvelopa clădirii
  • repararea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă;
  • demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa clădirii, precum şi montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie;
  • -refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
  • -repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii;
  • manopera și profitul, inclusiv TVA aferentă;

 

  1. cheltuielile pentru elaborarea certificatului de performanță energetică și efectuarea auditului energetic înainte de intervenție, elaborarea certificatului de performanță energetică și elaborarea raportului de implementare după intervenție;

Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

Parteneri oficiali

2020-2021 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene