page contents
Consulting

Ministrul investițiilor și proiectelor europene și ministrul Economiei au anunțat soluționarea celor trei măsuri de ajutor în context COVID

În data de 18 ianuarie 2021, Cristian Ghinea, ministrul investițiilor și proiectelor europene, și Claudiu Năsui, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, au anunțat soluționarea celor trei măsuri de finanțare pentru antreprenorii din România, măsuri lansate în contextul pandemiei cu virusul COVID-19.

 

Conform unui comunicat de presă informațiile tranmise de cele doua ministere sunt următoarele:

”Soluția identificată asigură resursele necesare de bani pentru a acoperi în întregime bugetul celor trei măsuri de sprijin pentru antreprenori, inclusiv măsura 3. Vineri, 15 ianuarie, a avut loc întrevederea cu Comisia Europeană pentru notificarea schemelor de ajutor de stat în forma așteptată de către zecile de mii de antreprenori care au depus aplicații. În săptămâna 22 – 26 ianuarie vom avea acceptul pentru măsuri.

Schimbarea cadrului legislativ în timpul derulării procedurilor, sursele neclare de finanțare, lipsa de dialog între ministere și cu Comisia Europeană au afectat stabilitatea acestor intervenții ale statului român. Am depășit aceste probleme prin muncă și dialog.

Respectarea promisiunilor pe care statul român le-a făcut antreprenorilor reprezintă un punct crucial în crearea unui relații de încredere între stat și mediul de afaceri, pentru că predictibilitatea joacă un rol esențial în determinarea bunului mers al oricărei afaceri.

Cele trei măsuri de finanțare au ca scop sprijinirea mediului de afaceri, care este extrem de afectat de pandemia COVID și de efectele asupra activității comerciale. Două dintre acestea iau forma unor granturi: microgranturi, adică 2.000 euro, și granturi pentru capitalul de lucru de la 2.000 euro până la 150.000 euro. În cazul celei de-a treia măsuri, granturile pentru investiții, valorile sunt cuprinse între 50.000 euro și 200.000 euro.

După suplimentarea care a avut loc în octombrie anul trecut, măsurile nu mai aveau toată finanțarea asigurată. Concret, lipseau 500 de milioane de euro din fonduri europene. Prin urmare, au existat mai multe discuții între cei doi miniștri precum și între aceștia și Comisia Europeană, pentru a identifica o soluție.

Pasul următor este ca bugetul să fie adoptat de către parlament, cu noile modificări. De asemenea, în ultimele zile, în cadrul ministerului Economiei și a agențiilor din subordine, ritmul de procesare a crescut considerabil la aproape 845 de dosare/zi. Toate acestea înseamnă că, odată cu noul buget, banii vor intra în conturile aplicanților admiși într-un timp mult mai redus.”, precizeaza ministerele.

 

Sursa: MFE

Tags: afaceri bani europeni business consiliere consultanta consulting finantare nerambursabila fonduri europene funds granturi investitii Masura 1 - Microgranturi Masura 2 - Granturi pentru capitalul de lucru masura 3 proiecte europene

Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

AGENTIA DE CONSULTANTA PROVEST S.R.L
Municipiul Reșița, stradă Petru Maior nr 2, Spațiu administrativ nr 421, județul Caraș-Severin
CUI 41646670

2020 © Toate drepturile rezervate – PRO VEST Fonduri Europene

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare.