O dată cu prelungirea Programului IMM Invest până la 30 iunie 2021 şi cu suplimentarea bugetului de la 4,5 mld. lei la 7,18 mld. lei, totodată, a fost creat subprogramul de susţinere a afacerilor mici şi mijlocii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar, Agro IMM Invest.
OBIECTIV:
- Subprogramul poate fi accesat pentru acordarea de garanţii pentru finanțarea nevoilor curente de lucru sau pentru realizarea de investiţii, conform unui comunicat de presă al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).
BUGET:
- „Prin grant se acordă şi o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanţării garantate, cu condiţia încadrării în plafonul de 120.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoara activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii, 100.000 euro pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, respectiv 800.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul alimentar”, conform celor transmise de FNGCIMM.
Prin implementarea schemei de ajutor de stat care susține întreg programul IMM Invest, se estimează că vor beneficia de ajutoare de stat peste 58.000 de IMM-uri.
Numărul total al creditelor IMM Invest aprobate de către cei 21 finanțatori participanți în program este de 26.544.
Sursa: FNGCIMM
Leave A Comment