MADR anunță că în perioada 16 august – 07 octombrie 2022 se va desfăşura sesiunea de depunere a proiectelor din cadrul Componentei B – Implementarea activităţilor de cooperare ale Grupurilor de Acţiune Locală a submăsurii 19.3 – Pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale Grupurilor de Acţiune Locală, din PNDR 2014-2020.
Alocarea disponibilă acestei sesiuni, aferentă Componentei B – Implementarea activităţilor de cooperare din cadrul submăsurii 19.3, este de 9.597.024 Euro.
Sprijinul poate fi acordat doar cu condiţia ca acţiunile de cooperare să contribuie la atingerea obiectivelor Strategiei de Dezvoltare Locală.
Detaliile privind condiţiile de eligibilitate şi selecţie a proiectelor sunt prezentate în Ghidul Solicitantului pentru implementarea activităţilor de cooperare ale Grupurilor de Acţiune Locală selectate – Componenta B din cadrul submăsurii 19.3, disponibil pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, www.madr.ro, secţiunea LEADER.
Sursă: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Leave A Comment