page contents
Consulting

Schema de ajutor de stat pentru HORECA – Condiții si cheltuieli eligibile

În data de 14 aprilie 2021, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a lansat în consultare publică procedura de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de urgenţă nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului şi alimentaţiei publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19.

 

ALOCARE FINANCIARĂ

  • Se vor acorda ajutoare de stat începând cu anul 2021 pentru a compensa o parte dinpierderile suferite ca urmare a pandemiei cu virusul COVID-19 în anul 2020, printr-o schemăîn valoare totală de 500 milioane euro;
  • Beneficiarii vor primi 20% din pierderea suferită la cifra de afaceri pe anul 2020 comparativ cucifra de afaceri pe anul 2019, pe codurile CAEN autorizate, în limita unui plafon de 1.800.000de euro;
  • Se estimează că vor primi ajutoare de stat 73.211 de beneficiari, dintre care 15.168 structuride cazare, 52.583 structuri de alimentație și 5.460 agenții de turism.

 

CODURILE CAEN ELIGIBILE

  • Agenții de turism licențiate care desfășoară activități conform codurilor CAEN 7911, 7912,7990,
  • Structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare clasificate, care desfășoară activitățiconform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590,
  • Structuri de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629,5630.

 

CHELTUIELI ELIGIBILE

Conform propunerii de procedură, cheltuielil eligibile sunt următoarele:

  • cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
  • datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate;
  • cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat (chiria în avans nu este eligibilă);
  • cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente, cu excepția serviciilor de consultanță, studiilor și altor categorii de servicii indirecte;
  • cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2;
  • cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar (durata de utilizare este mai mica de 1 an), inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente (au valoarea sub 2500 lei dar durata de utilizare este mai mare de 1 an);
  • cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, necesare reluării activității;
  • cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului, cu excepția TVA deductibil si bugetele locale
  • cheltuieli salariale, atât cheltuielile cu salariile nete, cât și cele aferente taxelor și impozitelor salariale.

 

CONDIȚII ELIGIBILITATE:

a) nu sunt întreprinderi în dificultate, în sensul definiţiei de la art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 şi/sau nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019, dar care s-au confruntat cu dificultăţi sau au intrat în dificultate ulterior, din cauza epidemiei de COVID-19.

  1. în cazul unei societăţi cu răspundere limitată, reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, alta decât un IMM care există de cel puţin trei ani sau, în sensul eligibilităţii pentru ajutor pentru finanţare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiţii pentru finanţare de risc în urma unui proces de diligenţă efectuat de un intermediar financiar selectat, atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situaţie survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve şi din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societăţii conduce la un rezultat negativ care depăşeşte jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziţii, “societate cu răspundere limitată” se referă în special la tipurile de societăţi menţionate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului, iar “capital social” include, dacă este cazul, orice capital suplimentar;
  2. în cazul unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii, alta decât un IMM care există de mai puţin de 3 ani sau, în sensul eligibilităţii pentru ajutor pentru finanţare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiţii pentru finanţare de risc în urma unui proces de diligenţă efectuat de un intermediar financiar selectat, atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu, aşa cum reiese din contabilitatea societăţii, a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziţii, «o societate în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii» se referă în special la acele tipuri de societăţi menţionate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;
  3. atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvenţă sau îndeplineşte criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvenţă să fie deschisă la cererea creditorilor săi;
  4. atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare şi nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanţia sau a primit ajutoare pentru restructurare şi face încă obiectul unui plan de restructurare;
  5. în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani: raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5 şi capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0.

b) nu depăşesc plafonul de 1.800.000 Euro conform secțiunii 3.1. din Comunicarea Comisiei Europene – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 [C(2020) 1863], cu modificările şi completările ulterioare;

c) nu fac obiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană/alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenţei de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată, cu dobânzile aferente.

d) nu se află în insolvenţă la momentul înscrierii în cadrul schemei de ajutor de stat.

e) își mențin activitatea pentru care au obţinut finanţare pentru cel puţin 12 luni de la data plăţii sumelor sau 24 de luni de la data plăţii sumelor, în cazul în care valoarea grantului este mai mare de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricţii de natură a impune suspendarea ori întreruperea activităţii comerciale. Perioada de suspendare ori întrerupere a activităţii comerciale nu se ia în calcul la determinarea termenului de 12 luni, respectiv 24 de luni.

f) au depus situaţiile financiare anuale aferente ultimelor două exerciţii financiare încheiate (2019 și 2020), pentru care s-a împlinit termenul legal de depunere, prevăzut la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă au obligaţia să întocmească asemenea situaţii.

 

 

 

 

Sursa: MEAT


Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

AGENTIA DE CONSULTANTA PROVEST S.R.L
Municipiul Reșița, stradă Petru Maior nr 2, Spațiu administrativ nr 421, județul Caraș-Severin
CUI 41646670

2020 © Toate drepturile rezervate – PRO VEST Fonduri Europene

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare.