page contents
Consulting

Noi modificări aduse Proiectului de OUG privind Planul Național de Relansare și Reziliență

În data de 22 martie 2021, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat un proiect de OUG pentru modificarea OUG nr. 155/2020 privind anumite măsuri aferente Planului Național de Relansare și Reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri europene.

 

Proiectul de OUG vizează următoarele modificări:

  • Înlocuirea termenului „relansare” cu „redresare” în denumirea Planului național de relansare și reziliență;
  • Mandatarea Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru a desfășura procedurile de negociere cu Comisia Europeană, în vederea aprobării PNRR;
  • În ceea ce privește perioada de implementare a PNRR, proiectul prevede eliminarea termenului de 10 zile și introducerea în acest mecanism a ministerelor coordonatoare pentru reforme;
  • Alocarea MIPE a 1% din bugetul PNRR corespunzător alocărilor aprobate pentru granturi pentru fiecare componentă în parte, pentru acoperirea cheltuielilor legate de activitățile de pregătire, monitorizare, control, audit și evaluare, inclusiv cheltuieli de salarizare, reuniunile experților, consultarea părților interesate, acțiunile de informare și comunicare, inclusiv acțiunile incluzive de sensibilizare, și comunicarea instituțională a priorităților politice ale Uniunii, în măsura în care acestea au legătură cu obiectivele PNRR, cheltuielile cu rețelele informatice care se concentrează pe prelucrarea și schimbul de informații, instrumentele corporative de tehnologie a informației și toate celelalte cheltuieli cu asistența tehnică și administrativă suportate de Comisie pentru gestionarea mecanismului;
  • Beneficiarii finali de fonduri din PNRR pot încheia contracte de achiziție publică/sectoriale, după caz, pentru proiectele de infrastructură finanțate din PNRR, după încheierea acordurilor de finanțare și numai după obținerea avizului conform;
  • Mecanismul instituțional și financiar al MRR – PNRR va fi reglementat la nivel de lege în termen de maximum 90 de zile după aprobarea Mecanismului de redresare și reziliență la nivel european (n.r. anterior, termenul era de 30 de zile).

 

 

Sursa: MIPE


Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

AGENTIA DE CONSULTANTA PROVEST S.R.L
Municipiul Reșița, stradă Petru Maior nr 2, Spațiu administrativ nr 421, județul Caraș-Severin
CUI 41646670

2020 © Toate drepturile rezervate – PRO VEST Fonduri Europene

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare.