page contents
Consulting

Declarații făcute de președintele României, Klaus Iohannis, privind Planul Național de Redresare și Reziliență

În data de 17 martie 2021, președintele României, Klaus Iohannis, a declarat în cadrul unei conferințe de presă care sunt domeniile pe care se va pune accent prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Cele 30 de miliarde € de care vom beneficia prin acest plan reprezintă o șansă majoră pentru dezvoltarea României. Oportunitate care va permite economiei, dar și societății românești, o rezistență sporită în cazul unor viitoare crize. Totodată, este important să înțelegem că acest plan care e prescurtat PNRR ne oferă cel mai bun context pentru organizarea reformelor amânate atâți ani, reforme care vor îmbunătăți viața de zi cu zi a fiecărui român dezvoltă prin dezvoltarea și modernizarea activității în sănătate, în economie, în educație și în administrație.

Este o oportunitate extraordinară și pentru sistemul de educație din România. Programul România Educată va fi finanțat cu 4 miliarde de euro. Vom avea astfel școli sigure, curate, cu dotări moderne și laboratoare. Dar vom investi și într-o rețea de școli verzi, eficiente energetic și adaptate schimbărilor climatice.

Totodată vom investi în dezvoltarea sistemelor de educație timpurie dar și în specialiști și pregătirea specialiștilor în meseriile viitorului. Școlile din comunitățile dezavantajate vor beneficia de noi măsuri de sprijin și servicii suplimentare pentru că educația din România nu își mai permite să piardă niciun copil.

Digitalizarea va fi o parte importantă în educație iar accentul se va pune pe două componente: formarea competențelor digitale și asigurarea resurselor educaționale digitale. Elevii, studenții, și cadrele didactice trebuie să fie pregătiți și sprijiniți să acceseze instrumente digitale. Ne propunem să investim în acest demers 780 milioane €.”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

”În același timp, se vor aloca 2,2 miliarde de euro pentru reabilitarea termică a blocurilor și consolidarea clădirilor la cutremur, ceea ce va însemna o îmbunătățire a condițiilor de trai. În plus, vor fi făcute investiții care vor permite accesul la apă potabilă și canalizare”, a mai spus Klaus Iohannis.

De asemenea, dorim să reamintim faptul că Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat în data de 9 martie 2021, un document de poziție privind stadiul și componentele PNRR. Documentul detaliază cele 33 de componente care acoperă toți cei 6 piloni ai PNRR, potrivit structurii stabilite prin regulamentului Mecanismului de Redresare și Reziliență, adoptat de Parlamentul European și Consiliu la data de 12 februarie.

PNRR urmează să fie supus aprobării executivului și ulterior trimis Comisiei Europene pentru negociere, conform președintelui Klaus Iohannis.

Ministrul Ghinea, a precizat că decizia finală de aprobare a PNRR va fi în toamna acestui an.

Tags: afaceri bani europeni consulntanta fonduri europene funds. finantare nerambursabila

Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

AGENTIA DE CONSULTANTA PROVEST S.R.L
Municipiul Reșița, stradă Petru Maior nr 2, Spațiu administrativ nr 421, județul Caraș-Severin
CUI 41646670

2020 © Toate drepturile rezervate – PRO VEST Fonduri Europene

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare.