page contents
Consulting

MADR anunță sesiunea pentru depunerea cererilor privind Schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”

Astăzi, 5 februarie 2021, MADR a anunță posibilii beneficiari deschiderea sesiunii pentru depunerea cererilor de sprijin privind Schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu , servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă submăsurii 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvo-mediu”, din cadrul PNDR 2014-2020.

Sprijinul financiar oferit de MADR prin schema de ajutor de stat se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale) de păduri din fondul forestier național, în baza unui angajament semnat pentru o perioadă de 5 ani și vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat:

  • Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște, pentru care beneficiarul primește 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafață inclusă în angajament,
  • Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului🪵 din rărituri, pentru care beneficiarul primește 137 euro/an/ha pentru suprafaţa anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2 (Acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul1)

 

Conform MADR, data finală în care solicitanții pot depune cererile de sprijin pentru această sesiune este 17 mai 2021. De asemenea, cererile de sprijin pot fi depuse și după data de 17 mai, respectiv până la data de 11 iunie 2021 (inclusiv), cu o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucrătoare, a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă cererea de sprijin/ plată ar fi fost depusă până la data de 17 mai 2021.

 

 

 

Sursa: MADR


Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

AGENTIA DE CONSULTANTA PROVEST S.R.L
Municipiul Reșița, stradă Petru Maior nr 2, Spațiu administrativ nr 421, județul Caraș-Severin
CUI 41646670

2020 © Toate drepturile rezervate – PRO VEST Fonduri Europene

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare.