Consulting

30,5 miliarde de euro pentru România acordate prin Mecanismul de Reziliență și Redresare!

 

În data de 18 decembrie 2020, negociatorii Parlamentului au convenit împreuna cu Consiliul Uniunii Europene asupra instrumentului conceput pentru a ajuta țările UE să abordeze efectele și consecințele pandemiei COVID-19.

Deputatul European, Siegfreid Mureșan, (PPE / PNL), unul dintre cei trei negociatori ai Parlamentului European a transmis la finalul întalnirii cu negociatorii că acordul cuprinde alocarea de 30,5 miliarde de euro pentru România plus alte prevederi care vor ajuta țara noastră să atragă mai ușor fondurile europene din acest mecanism.

Mecanismul va avea 6 direcții prioritare de finanțare, respectiv: digitalizarea, ecologizarea, competitivitatea și coeziunea economică (adică sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, a industriei, a antreprenorilor), coeziunea socială și teritorială, întărirea instituțiilor publice (inclusiv modernizarea și creșterea capacității spitalelor pentru a gestiona mai bine pandemia)  si proiecte pentru următoarea generație, copii și tineri, inclusiv educație și abilități.

Potrivit lui Siegfreid Mureșan, un alt lucru important pe care l-am obținut în negocieri este creșterea avansului pe care țările membre îl vor primi din fondurile europene nerambursabile aferente acestui program.

„Înseamnă că România și celelalte țări membre vor primi mai mulți bani încă de la început pentru a demara proiectele de investiții din planurile de redresare. De îndată ce Planul Național de Redresare și Reziliență al României va fi aprobat oficial, prefinanțarea primită de țara noastră va fi 3,95 miliarde de euro, față de 3,04 miliarde cât era prevăzut inițial. Acest lucru l-am obținut ca urmare a propunerii Parlamentului European făcută la solicitarea mea explicită și pe care am apărat-o de-a lungul întregului proces de negociere. Acest lucru înseamnă că oamenii vor simți mai repede beneficiile investițiilor din Mecanismul de Reziliență și Redresare”, a mai declarat Siegfried Mureșan.

 

Fiecare plan va contribui cel puțin 37% din bugetul său la climă și cel puțin 20% la acțiuni digitale. Conform acordului, planurile ar trebui să aibă un impact durabil asupra țărilor UE atât din punct de vedere social, cât și economic și să prevadă o reformă cuprinzătoare și un pachet de investiții robust. Mai mult, măsurile de implementare a proiectelor de reforme și investiții incluse în planurile RRF nu pot afecta semnificativ obiectivele de mediu.

Suma de 672,5 miliarde euro, sub forma subvențiilor și împrumuturilor, va fi disponibilă pentru finanțarea măsurilor naționale menite să atenueze consecințele economice și sociale ale pandemiei, începând cu 1 februarie 2020. Finanțarea va fi disponibilă timp de trei ani, iar guvernele Uniunii Europene pot solicita un avans de până la 13% pentru planurile lor de recuperare și reziliență.

 

Plățile contribuțiilor financiare către statele membre vor fi efectuate până la 31 decembrie 2026.

 

 

Sursa: Parlamentul European

 

Tags: afaceri bani europeni business consiliere consultanta consulting finantare nerambursabila fonduri europene funds granturi investitii proiecte europene redresare economica rezilienta Romania

Leave A Comment

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați 

www.fonduri-ue.ro

Contact Us

Parteneri oficiali

2020-2025 © Toate drepturile rezervate – PROVEST Fonduri Europene